LAUDATIO
În onoarea şi memoria
Domnului Profesor Gogu CONSTANTINESCU,
cu ocazia acordării titlului de
Cetăţean de onoare al Municipiului Craiova
Pentru a vă vorbi despre colegul meu de liceu Gogu Constantinescu, trebuie să definesc mai întâi o lege a Fizicii numită „difracţia luminii”: Când o rază de lumină întâlneşte un obstacol, fotonii se desprind, raza se „despleteşte”, apoi, obstacolul trecut, fotonii se reaşează, raza se recompune. Ca să vă vorbesc despre Sonicitate, fenomen descoperit de inginerul oltean Gogu Constantinescu, încep prin a vă spune că Legile Creativităţii, Invenţiei, Inovaţiei trec prin acelaşi fenomen. Intervin la un moment dat – generate de obstacol, de minţile oamenilor, de fenomenele naturii, de creatorul care vrea să schimbe lumea –, apoi societatea se reaşează în drumul său, preluând – sau nu – tentativa de schimbare. „Colegul de liceu” despre care vreau să vă vorbesc, marele inventator Gogu Constantinescu a absolvit Liceul „Carol I” din Craiova în anul 1899, cu şase decenii înaintea mea şi am îndrăzneala să-l consider coleg pentru că, de fiecare dată când intru în holul mare al Colegiului Naţional „Carol I” (pe vremea mea se numea „Nicolae Bălcescu”), o placă de marmură de pe perete îmi reaminteşte că aici, în liceul meu, a învăţat un mare creator, unul dintre uriaşii care, în 1926, era socotit în categoria de „schimbători-de-lume”, alături de Einstein, Edison, Alexander Graham Bell...
Care sunt faptele de arme ale acestui acum aproape uitat erou al culturii româneşti? Nenumărate sunt, căci de la absolvirea Şcolii Naţionale de Drumuri şi Poduri, tânărul Gogu Constantinescu s-a lansat în bătălii pentru schimbarea lumii – în 1913 avea deja 13 brevete de invenţii, ocupându-se, între altele, de perfecţionări ale motorului clasic, de betonul din construcţiile de poduri dar, înainte de orice, de ceea ce istoria va numi Teoria Sonicităţii. De unde i s-a tras marea idee? De la lecţiile de pian pe care i le dăduse mama lui şi de la cele de matematică ale profesorului Gheorghe Constantinescu, tatăl său şi director al Liceului „Carol I”. Va scrie mai târziu că „Vibraţiunile muzicale sunt o problemă de transmisiune de energie” şi că ele „pot fi transformate în energie mecanică” (am preluat citatul din cartea „Inginerul Gogu Constantinescu, un savant de dimensiune planetară”, autori Alexandru Măruţă şi Sorin Mihăilescu, apărută la Editura Contrast). Tânărul oltean Gogu Constantinescu are încă din facultate ideea că lichidele sunt compresibile (deşi tradiţia spunea că nu – şi se transformase în dogmă) şi, în consecinţă, bazându-se pe compresibilitate, elasticitatea lichidelor poate fi exploatată mecanic. Încă nu începuse Primul Război Mondial când tânărul inginer se lansa în experimente originale, în construirea de aparate sonice şi în elaborarea unei teorii care, cum spuneam, îl va catapulta pe la mijlocul deceniului al treilea al secolului XX în areopagul figurilor ilustre ale Cunoaşterii. Motorul sonic va fi obiectul de cercetare de căpătâi al inginerului Constantinescu şi, dacă la început se prezintă doar ca o invenţie precoce şi bizară, după setul de legi pe care cu încetul le va elabora şi, mai ales, după experimentele ingenioase, Sonicitatea îşi găseşte loc la masa festivă a lumii ca o ştiinţă originală şi unică, de sine stătătoare, care îşi reclamă drepturile ei în creierele Sapiens.
Sonicitate înseamnă transmisia prin vibraţii, postulează inginerul român, desprinzându-se de lucrările lui Raleigh şi Helmholtz. După părerea lui, „Undele dintr-un tub cu lichide sunt logitudinale şi pot fi comparate cu curentul electric alternativ”. „Nu va fi nici un fel de bătălie între sonicitate şi electricitate, hotărăşte el, dar motorul meu sonic poate concura cu cel electric (care, nota bene, începuse deja sa cucerească industriile vremii). Părăseşte Bucureştiul şi pleacă în Anglia pentru a-şi pune la punct teoria, pentru a desfăşura experimente care vor schimba modul de transmitere a energiei şi pentru a construi motoare, net mai eficiente – susţine el – decât puzderia de maşinării cu care mai ales americanii umpleau lumea. Cu puţin înaintea Primului Război are chiar curajul să-i facă o vizită faimosului Thomas Alva Edison, în SUA, şi să-i propună colaborarea: Sonicitatea poate lucra în combinaţie cu electricitatea şi ieftini drastitic aparatele şi tranmisia de energie. La Menlo Park, bârlogul lui Edison, dă însă peste un adversar: americanul nu crede în compresibilitatea lichidelor, este opac la demonstraţia matematică a inginerului român, dar mai ales nu are interes să-şi bată cuie în talpă promovând (şi provocând) un nou concurent (avea şi aşa destulă bătaie de cap cu doi electricieni americani, originalul Tesla şi rapacele Westinghouse, care, în numele curentului alternativ, îndrăzniseră să atace curentul continuu). Aşa că nu este interesat de propunerile românului. Dezamăgit, Gogu Constantinescu se întoarce în Anglia, găseşte un loc în care să-şi continue experimentele; primeşte o mulţime de vizite de la confraţi şi industriaşi dar se izbeşte mereu de prejudecata că „lichidele nu sunt compresibile”. Norocul îi va surâde înainte de încheierea războiului, pentru că Royal Air Force are nevoie de o mitralieră specială şi pentru că militarii nu au habar că „lichidele nu sunt compresibile”. Folosind un motor sonic creaţie proprie, inginerul român realizează „mitraliera cu pas” care poate trimite gloanţe printre palele elicei avionului. Va primi comenzi pentru 50.000 de aparate, va realiza peste 40.000, contribuind decisiv, după părerea experiţilor de la RAF, la scurtarea războiului. Are deja statură, ceea ce îi permite să publice în limba engleză „Teoria Sonică”. Ce înseamnă, în mare Sonicitatea? Îl cităm pe autor: „Transmisiunea energiei prin unde sonice se face prin unde logitudinale care circulă într-un mediu lichid. Vibraţiile se produc fie prin pistoane care se mişcă alternativ într-un cilindru, fie prin diafragme care oscilează sau prin alte mijloace... O undă care circulă printr-o ţeavă poate fi considerată drept curent sonic monofazat... Transmisiunea sonică se face prin apă (cu viteză de 1500 de metri pe secundă), prin alte lichide sau prin aer... Practic, în cazul motorului sonic se foloseşte un mediu care nu se mişcă din poziţia lui medie dar vibrează continuu... Asemănarea cu electricitatea este dată de patru parametri: capacitatea, inducţia, rezistenţa şi pierderile (electrice / sonice)... Concret, motoarele sonice constau din pistoane ce vibrează şi piese mecanice care se învârtesc; mai uşoare şi mai ieftine decât cele electrice, pot fi sincrone, asincrone, monofazate, bifazate, polifazate, cu colectori etc.” – favoritul lui Gogu Constantinescu fiind motorul sonic trifazat. Dezvăluie în cartea sa că „Secretul motorului sonic este ca lungimea conductei prin care se transmite semnalul să fie un multiplu de unde sau semiunde care se nasc în mediu lichid; transmisia se face printr-un piston care comprimă lichidul, o butelie-condensator în comunicaţie cu cilindrul, o conductă şi un motor”.
„Un curent sonic este un curent hidraulic alternativ” va declara în 1919 la conferinţa susţinută în faţa colegilor de la Şcoala de Drumuri şi Poduri, unde face o demostraţie de mare spectacol, arătând că se poate transmite căldura la distranţă... printr-un tub cu apă rece! „Energia care se pune în generator (sonic) se transformă în căldură transportată sub formă de energie sonică de la generator la tub prin apa care nu se încălzeşte pe parcurs ci numai vibrează”. Conferinţa a fost un mare succes, oamenii de ştiinţă români întâlneau un mare creator de tehnică, cu statură europeană deja consolidată. Totuşi, sonicitatea îşi făcea drum prea încet, deşi un alt român, inginerul Ion Basgan, o va aplica în forajul petrolier, cu uriaş succes, brevetând tehnologia (succesul a fost instantaneu şi cu profit uriaş, dar marile companii petroliere –americane- nu au plătit niciodată familiei Basgan drepturile de proprietate intelectuală, un proces internaţional fiind şi acum în desfăşurare, susţinut de inginerul Ion I. Basgan, fiul inventatorului.) Apoi, cumva, Sonicitatea s-a stins... Motoare sonice sunt încă în funcţiune, dar fenomenul nu a atins amploarea pe care inginerul Gogu Constantinescu, devenit, spre sfârşitul vieţii, membru de onoare al Academiei Române, şi-o dorise. S-a instaurat fenomenul de „difracţie socială”, rezultatul fiind că fundamentul civilizaţiei noastre a devenit electricitatea. Societatea avansează însă în salturi, raza progresului întâlneşte obstacole, le evită, pentru ca, mai târziu, să-şi ia seama şi să (re)îmbrăţişeze marile idei. Aşa că eu, cred, că veacul de singurătate al Sonicităţii nu s-a încheiat. Sonicitatea a rămas la linia orizontului. O buclă a razei progresului o poate însă învălui oricând, preluând motoarele sonice pentru astronavele, aparatele şi maşinăriile în care electricitatea poate fi periculoasă. Gogu Constantinescu va câştiga bătălia, poate prin 2040-2050, iar sonicitatea îşi va consolida poziţia de idee capitală a Omenirii.
În final, ţin să apreciez în mod cu totul deosebit acest demers al autorităţilor locale de a ridica vălul uitării, aşezat pe nedrept peste o personalitate de nivel mondial, care poate fi, este emblematică pentru fibra noastră naţională. Alese mulţumiri Domnului Prorector al Universităţii craiovene, Radu Constantinescu, Domnului Profesor Angel – Cristian Stăiculescu, Director al Colegiului „Carol I” şi, nu în ultimul rând, colegului de breaslă Sorin Mihăilescu, jurnalist la revista „Clipa”.
Alexandru Mironov
30 mai 2019